Mihaela Avram – Coaching din pasiune 

6 minutes, 58 seconds Read

Cum a început călătoria ta în calitate de antreprenor și ce te-a motivat să începi acest drum?

Calătoria mea a început cu o doză mare de curaj și una de nebunie. Am acționat cu dedicare 100% și cu perseverentă, fără să ma gandesc prea mult.  Chemarea spre evoluție, dorința de a fi liberă și de a putea decide pentru mine, în feluri in care eu cred, dorința de a avea autoritate asupra vietii mele au fost motivele care m-au împins pe acest drum. M-a motivat, în egală masură și responsabilitatea de a contribui în viața oamenilor prin darurile și abilitățile mele cele mai de preț.

Care a fost principala provocare pe care ai întâmpinat-o în dezvoltarea afacerii tale și cum ai depășit-o?


Hmm, cred că principala provocare pe care am avut-o a fost să imi gestionez gândurile si emoțiile. Apoi, să am rabdare să-mi construiesc noua carieră și să-mi urmez vocația, pas cu pas.

Ce strategii și tactici de marketing consideri că au contribuit cel mai mult la creșterea afacerii tale?


Mă consider un soloprenor puțin atipic sau rebel. Poate că ar fi fost bine să urmez o strategie mai clară, doar că planificarea nu mi se potriveste întotdeauna. Așa că, am ales calea mai grea, așa o văd acum, din perspectiva mai puțin ordonată și strategică. Sunt de parere că lucrurile care m-au ajutat să ma dezvolt ca specialist de-a lungul anilor, au fost: autenticitatea exprimată prin informațiile aduse în mediul off-line și on-line, investițiile în site-uri web dedicate, colaborările și recomandările clienților.

Cum a evoluat viziunea ta asupra afacerii de-a lungul timpului și care sunt principalele provocari pe care le-ai depășit?


În primul rand, aș spune ca nu m-am gândit niciodată ca la o afacere. M-am concentrat mereu pe ce am de livrat oamenilor, pe nevoile și rezultatele lor și pe relația cu ei. M-am autoevaluat anual. M-am uitat la ce îmi place și ce mă provoacă în activitatea de coaching?! Ce mi-ar placea să schimb pentru rezultate și mai bune pe viitor pentru clienți și pentru mine, în condiții optime?! La ce mai am de învatat și ce resurse m-ar ajuta să ma dezvolt pe mine ca specialist în cariera mea.   

Cum îți menții creativitatea și inovația în cadrul afacerii tale?


Prin obiceiuri de reflectie, prin prezență autentică, atenție la clienți și la mine. Acum, prin momente de pauză când simt că am nevoie. Prin cărti, comunicare cu alți specialiști din domeniul meu și conexiunea la sursa proprie, intuiția. Și, din nou, prin atenția la nevoile oamenilor care ajung la mine.  

Cum gestionezi echilibrul între viața personală și responsabilitățile antreprenoriale solicitante?


Consider că învăt zi de zi să gestionez acest echilibru. Mi-a fost destul de dificilă partea asta, echilibrul este o valoare a mea, motiv pentru care mi-a dat adesea bătăi de cap. Acum, pot spune ca obțin echilibru între cele doua planuri, prin atenție la nevoi și obiceiuri sănătoase. Fiind un profil empatic nativ, dornică să-i ajut pe cei din jurul meu, mă lasam adesea distrasă de nevoile celor din jur și îmi amânam sau chiar ignoram propriile nevoi și dorințe. Cu timpul, am învățat importanța satisfacerii nevoilor personale, în timp ce mă dedic și planului profesional. Un mare aport îl mai au comunicarea sinceră, stabilirea proprităților și multă rabdare, compasiune și înțelegere. 😊

Ce sfaturi ai oferi celor care doresc să-și înceapă propriul business?

Să evalueze ce simt în relație cu ideea pe care și-o doresc. Să analizeze plusurile si minusurile, riscurile și posibilitățile. Care ar fi scopul business-ului? Ce rezultat îți doresc să aduca? Să fie deschiși să învețe constant și să aibă răbdare să construiască, să fie flexibili.

Cum selectezi și motivezi o echipă talentată pentru a lucra alături de tine?


Consider că o selecție sănătoasă se face prin autenticitate și sinceritate cu oamenii. Încep prin a le spune ce își dorește business-ul de la ei. Care sunt Misiunea, Valorile și Obiectivele. Recomand selecția printr-un proces de evaluare și recrutare profesionist, prin efectuarea unui profil profesional al potențialului angajat, cu aflarea punctelor forte și slabe, ce îl motivează pe omul respectiv și care îi sunt valorile în plan profesional.
O echipă o motivezi prin lucruri concrete, printr-un mediu sănătos de lucru, prin recompense de tip material și verbal, prin aprecierea muncii, transmiterea a ceea ce face bine și ajutorul oferit. Prin a fi acolo la nevoie cu resursele necesare, adaptat la specificul business-ului și echipei! Ca si în viață!
Statisticile spun ca cei mai mulți oameni își dau demisia din cauza oamenilor, și mai puțin a salariului.

Care a fost cel mai mândru moment în cariera ta de antreprenor până acum?


O întrebare foarte bună! Sunt mai multe momente de mândrie și bucurie, mai exact toate telefoanele și mesajele primite de mulțumire pentru ajutorul și ghidarea oferită în atingerea anumitor rezultate sau schimbări la care am contribuit. Este inegalabil cu orice altă recompensă. Am mai simțit mândrie în sensul de bucurie, atunci când aprecierea a venit și de la alți colegi, specialiști din domeniul meu. Consider că recunoașterea între noi oamenii este o binecuvântare, un gest atât de simplu care aduce multă însemnătate.

Ce resurse (cărți, cursuri, evenimente etc.) recomanzi pentru dezvoltarea continuă a unui antreprenor?

Hmm, sunt genul de antrenor și mentor profund, care are nevoie să cunoască omul ca să îi poată recomanda ceva realmente util pentru etapa în care se află ca antreprenor sau ca om. Tot ceea ce un antreprenor simte intuitiv sau rațional că îl poate ajuta, cu sigurantă este cea mai bună recomandare. Aș mai spune că dezvoltarea personală este esențială și in business. Aici, ma refer la atingerea echilibrului psihic- mental, emotional, spiritual și fizic. Acest echilibru al omului profesionist este necesar mai ales pentru antreprenorii care tind să ajungă la Măestrie, își doresc să fie experți autentici în domeniul lor.

Cum faci față schimbărilor din piață și ce metode utilizezi pentru a te adapta la noile cerințe?

Cu o autocunoaștere de sine cât mai bună, cunoașterea punctelor forte și a celor minus, cunoașterea valorilor și nevoilor. Le văd importante când ne raportăm la încrederea în sine. Apoi, prin exersarea mușchiului numit Adaptare și prin stabilirea mai multor planuri sau posibilități potrivite fiecaruia, clasicele planuri: A, B, C.

Ce înseamnă pentru tine succesul și cum îl măsori în contextul afacerii tale?

Succesul pentru mine înainte de toate este o stare. Apoi, îl văd prin rezultatele oamenilor ghidați, prin conscvența și dezvoltarea în domeniul meu de expertiză. Succes mai înseamnă și capacitatea de a mă adapta (cum am raspuns anterior), este acel ceva pe care îl ofer din ceea ce sunt. Tot succes pentru mine înseamnă relații sincere cu oamenii din jur, armonie, bucurie și dezvoltare împreună. Trăiesc succesul prin libertatea de a fi, de a-mi face meseria într-un fel în care eu cred, în cea mai mare parte din timp. În completarea acestora vine și răsplata materială pe măsura nivelului de pregătire și expertiză. Măsor succesul după felul în care mă simt… prin generozitate, prin prezență, prin iubire, prin dăruire, stare de echilibru interior și rezultate concrete.

Cum ai reușit să atragi și să-ti păstrezi clienții loiali?

Fiind eu, cred ca prin nimic deosebit și pompos cum se obișnuiește în aceste vremuri. Prin dăruire, pasiune, perseverență și dorința reală de a ajuta oamenii. Loialitatea a venit firesc prin relatiile autentice create.

Ce te motivează să continui să fii un antreprenor în ciuda provocărilor pe care le întâmpini?

Pasiunea si iubirea mea pentru educația non-formală și responsabilitatea de a contribui la o lume mai bună, mai sănătoasă, mai echilibrată și armonioasă.

Revista de afaceri, interviuri cu antreprenori

Similar Posts