Cum a început călătoria ta in calitate de antreprenor și ce te-a motivat să începi acest drum?
Iulia Ivan:
De la felul meu de a fi, cred. Eu sunt perfecționistă, îmi plac provocările. Uneori soțul îmi spune că am numai proiecte dificile, de parcă le “caut”.
Călătoria mea antreprenorială a început în 2018, când lucram încă la Altex ca Director de Marketing pe Online și când am făcut o firmă în ideea de a lucra corect și legal o serie de proiecte de weekend pentru că tot aveam solicitări.
Ulterior, în 2020 am simțit nevoia să plec de acolo, deoarece mi se părea un job mult prea “comod”. Apoi am avut primii clienți full (fără să am și job-ul), la unul dintre cei mai importanți mergeam și zilnic la birou, în zona Tineretului. În toamna anului 2020 am aflat că sunt însărcinată, însă am continuat să merg la birou chiar și în luna a noua.
În 2021, când s-a născut Andrei, am vrut să renunț, măcar câteva luni, însă clienții m-au rugat să rămân, astfel că am lucrat incontinuu. Primele șase luni au fost superbe, îmbinam foarte plăcut totul. Când a început să meargă Andrei, a început și greul.
Și de acolo… a fost un drum cu sens unic.
Care a fost principala provocare pe care ai întâmpinat-o în dezvoltarea afacerii tale și cum ai depășit-o?
Iulia Ivan:
Cel mai greu a fost și încă este să sincronizez resursele umane cu proiectele. În agenție avem campanii integrate și uneori lucrez cu programatorul la un site, alteori lucrez cu mulți content writeri pentru campanii de PR.
Alteori organizăm evenimente sau spectacole de teatru. Uneori facem licitații auto… Proiectele sunt diverse și deși am și trei angajați full-time, lucrez și cu mulți colaboratori pe proiect.
Asta… și lucrul cu oamenii în sine: tinerii nu mai vor să muncească, sunt neserioși și leneși foarte mulți dintre ei.
Știu că odată aveam o cantitate mare de materiale publicitare de făcut și am avut emoții pentru că nu a vrut nimeni să facă ore suplimentare…
Ce strategii și tactici de marketing consideri că au contribuit cel mai mult la creșterea afacerii tale?
Iulia Ivan:
Sincer… nu prea am folosit până acum. Până acum ceva vreme, nu aveam nici site. Site pe care l-am făcut în câteva zile eu, fără programator. E ca și cu cizma cizmarului.
Promovarea mea a constat în identificarea afacerii cu mine însămi, ca un business mic sănătos. Așa cum spune principiul autorității, imaginea mea contează cel mai mult pentru succesul Rockada Marketing. Până acum am lucrat doar pe recomandări din alte proiecte. Am fost la evenimente, am legat parteneriate, m-am promovat organic.
Însă creșterea exponentială presupune folosirea multor canale de marketing. Dar asta presupune și o echipă mult mai mare care să susțină mai multe proiecte. Încă suntem mici…
Cum a evoluat viziunea ta asupra afacerii de-a lungul timpului și care sunt principalele provocari pe care le-ai depasit?
Iulia Ivan:
Cred că principala provocare a fost lupta cu mine. De la a face ce trebuie de la început la a expune care sunt variantele și de a alege și ce vrea clientul, chiar dacă se dovedește a fi mai puțin eficient și de a avea încredere că în final își va da seama ce e mai bine pentru el. Inițial nu puteam să accept alte variante. Acum realizez că uneori antreprenorii vor să li se demonstreze pe banii lor că nu au dreptate.
Bugetele mici în unele campanii, dar asta cumva îmi place, e o provocare care îmi aduce satisfacții de fiecare dată.
Lipsa personalului calificat, echipe ale clienților nu foarte bine pregătite profesional cu care a trebuit să fac uneori echipă.
O altă provocare a fost scindarea între marketing, comunicare și vânzare. De multe ori, clienții nu înțeleg că este nevoie de campanii integrate pentru a îndeplini cu succes obiectivele și își doresc doar vânzări. Uneori „îți forțează mâna”.
Viziunea mea a evoluat de la a avea cât mai mult clienți în portofoliu la „Less is more” și la o selecție fină a celor cu care am ales și aleg să lucrez.
Cum îți menții creativitatea și inovația în cadrul afacerii tale?
Iulia Ivan:
Mi se pare destul de simplu, eu fiind o fire dualǎ dintotdeauna: sunt raționalǎ şi foarte organizatǎ, dar şi creativă. În plus, mǎ plictisesc repede, simt nevoia de creativitate de multe ori.
Atunci când se întâmplǎ asta, zic eu… “când nu mai vǎd pǎdurea de copaci”, fac un pas în spate, iau o pauzǎ şi reDEVIN EU!
Cum gestionezi echilibrul între viața personală și responsabilitățile antreprenoriale solicitante?
Iulia Ivan:
Greu! Deşi înainte consideram imperios necesar sǎ existe o limitǎ clarǎ între viața personalǎ, de familie, şi responsabilitǎțile antreprenoriale, acum mi se pare natural sǎ le îmbin în cel mai frumos mod posibil.
Desigur, existǎ şi perioade în care delimitez foarte clar între ele, însǎ fǎcând ceea ce îmi place cumva limita nu mai este atât de riguroasǎ. Asta nu înseamnǎ cǎ fac lucrurile mai puțin profesionist. Dimpotrivǎ! Pun mai mult suflet, mǎ pun în locul clientului şi implicarea se simte şi se apreciazǎ. Fac lucrurile cu pasiune, într-un mod personalizat, iar asta mǎ diferențiazǎ de alte agenții.
Ce sfaturi ai oferi celor care doresc să-și înceapă propriul business?
Iulia Ivan:
Depinde ce se înțelege prin business. Dacǎ este vorba despre un business de familie, in primul rând este nevoie de implicare şi pasiune.
Dacǎ este vorba despre un business în adevǎratul sens al cuvântului, cu oportunitate de extindere, este foarte important research-ul, studiul de fezabilitate, strategia pe trei-cinci ani şi mai ales bugetul potrivit pentru acel business.
Am mai auzit şi de business-uri şi produse care se promoveazǎ singure. Nu existǎ aşa ceva! Oricât de bune ar fi produsele/ serviciile, ele trebuie promovate de cineva, trebuie sǎ ajungǎ la publicul țintǎ. Este imperios necesar sǎ existe buget de promovare/ marketing. Dacǎ nu existǎ, la un moment dat acel business se va “bloca”.
Şi, de asemenea, trebuie sǎ ținǎ cont de limitǎri. De multe ori, nu marketing-ul este neperformant, ci existǎ o problemǎ la nivel de business/ logistic/ la nivelul resurselor umane, etc.
Mai mult decât atât, existǎ un trend în care se vorbeşte despre avatarul de client… Clienții noştri, din pǎcate sau din fericire, nu sunt aşa cum ni-i imaginǎm noi. Din punctul meu de vedere, trebuie avut foarte mare grijǎ: avatarul de client nu prea mai existǎ dupǎ pandemie şi rǎzboi… Oamenii nu mai ştiu ce vor, tiparele de clienți nu mai sunt clare, aşa cǎ teoria nu mai funcționeazǎ. Avatarul de client trebuie analizat pe business-ul tǎu în funcție de istoric şi trebuie adaptatǎ strategia în funcție de acesta. Nu invers! Evident cǎ te adresezi cuiva, însǎ în 2024 intervin strategiile psihologice, omul de marketing fiind nevoit sǎ “genereze” noi nevoi în rândul clienților.
Marketing-ul trebuie cu atât mai mult personalizat!
Cum selectezi și motivezi o echipă talentată pentru a lucra alături de tine?
Iulia Ivan:
Eu îmi aleg oamenii dupǎ sufletul meu şi dupǎ anumite teste, desigur. Însǎ încerc sǎ descopǎr oamenii şi sǎ mǎ mulez pe ceea ce iubesc ei sǎ facǎ mai mult dintre toate task-urile zilnice.
Astfel, zilnic şi pentru ei e o plǎcere sǎ lucrǎm împreunǎ. Este drept cǎ orice se învațǎ, însǎ eu cred în munca cu pasiune şi atunci încerc sǎ țin cont de ceea ce îi împlineşte pe ei pentru o performanțǎ şi eficiențǎ maximǎ.
Care a fost cel mai mândru moment în cariera ta de antreprenor până acum?
Iulia Ivan:
Hmmmn… Ştiam cǎ fac şi minuni şi cǎ am rezultate importante pentru clienții mei, însǎ cea mai mândrǎ am fost anul trecut, în 2023, atunci când am reuşit sǎ aduc un revenue de peste 100 000 în mai puțin de o lunǎ de la start, cu buget de promovare aproape inexistent, pentru propriul meu proiect, Lumea lui Andrei – un magazin online şi offline pentru copii, de familie.
De subliniat este şi faptul cǎ pe aceastǎ nişǎ este cea mai mare concurențǎ pe online.
Ce resurse (cărți, cursuri, evenimente etc.) recomanzi pentru dezvoltarea continuă a unui antreprenor?
Iulia Ivan:
Mare iubitoare de relații publice şi de brand recomand douǎ cǎrti uşor de citit şi care sunt valabile în timp:
Bernard Dagenais – Campania de Relații Publice
Donald Miller – Creeazǎ un StoryBrand
Cât despre evenimente, sǎ meargǎ la cât mai multe, dar sǎ fie atenți de la cine învațǎ şi ce anume. E mult mai greu sǎ corectezi ceva greşit. Este drept cǎ existǎ mai multe perspective în toate, însǎ existǎ şi inflație de “experți”, foarte periculoşi pentru cei care nu au suficiente cunoştințe sǎ distingǎ între informațiile utile şi mai puțin utile.
Cum faci față schimbărilor din piață și ce metode utilizezi pentru a te adapta la noile cerințe?
Iulia Ivan:
Mǎ informez, “învǎț” şi eu la rândul meu… dar filtrez prin propria intuiție, expertizǎ şi inteligențǎ nativǎ totul, interiorizez, corelez şi pun în context. Asta este foarte important! Oamenii nu mai coreleazǎ lucrurile, specialiştii nu mai pun în context, ceea ce este o mare greşealǎ.
Pentru mine, schimbarea este naturalǎ şi necesarǎ şi vine ca o “gurǎ de aer proaspǎt”. Mǎ ajutǎ sǎ nu mǎ plictisesc. Niciodatǎ nu am ales calea ușoarǎ, aşa cǎ… de obicei nu mǎ surprind noile cerințe.
Ce înseamnă pentru tine succesul și cum îl măsori în contextul afacerii tale?
Iulia Ivan:
Succesul personal este ceea ce mǎ împlineşte, sǎ fiu eu bine cu mine. Pe plan professional, succesul este dat de cifre: un brand de success, rapoarte de vânzǎri în creştere, feedback-uri bune de la clienți, evenimente reuşite, etc.
Cum ai reușit să atragi și să-ti păstrezi clienții loiali?
Iulia Ivan:
Simplu: prin tot ceea ce sunt! Prin modul în care fac eu lucrurile, prin implicarea mea, prin marketingul personalizat pe care îl practic, prin pasiunea cu care fac lucrurile, prin rezultate, dar nu în ultimul rând, prin sinceritate. Întotdeauna ofer argumente, dar spun adevǎrul, chiar dacǎ nu convin de fiecare data clientului.
Am şi pierdut prin asta, dar am şi câştigat. Enorm! Şi nu vreau sǎ mǎ schimb.
Ce te motivează să continui să fii un antreprenor în ciuda provocărilor pe care le întâmpini?
Iulia Ivan:
Imi place! Mǎ provoacǎ şi îmi plac provocǎrile. Fac asta cu pasiune şi vǎd rezultatele. Mǎ împlineşte sǎ fiu antreprenor, desi multǎ vreme am evitat titulatura…
Mulțumesc frumos pentru oportunitatea de a mǎ deschide!
Eu am fost Iulia Ivan – “Always looking for beautiful people and brilliant minds…”